Aceasta planta perena inalta, cu frunze in forma de pana, este originara din bazinul mediteraneean si a fost cultivata inca din Antichitate. Toate partile componente ale feniculului au un miros puternic de anason, el fiind o planta alimentara foarte populara . Florile mici, galben-verzui, cresc pe capete mari si late. Semintele mici, galben-maronii si aplatizate au miros si gust aromat.

Parti utile - SEMINTELE

• Se recolteaza toamna, când se ingalbenesc.

• Se folosesc intregi sau se extrage din ele un ulei esential.

Compusi activi

Uleiul esential alcatuieste pâna la 6% din seminte si contine in principal anetol, plus estragol si fencona . Semintele contin fitosteroli, flavonoide si cumarine.

Utilizari medicinale

Feniculul este de regula utilizat pentru usurarea problemelor sistemului digestiv precum constipatia, spasmele, colonul iritabil, hiperaciditatea gastrica, colicile si flatulenta, iar semintele par sa ajute la dizolvarea pietrelor la rinichi .Mestecarea semintelor este un remediu pentru halena si, deoarece fenicuiul are proprietati antiinflamatorii si antimicrobiene, este folosit adesea la fabricarea paste lor de dinti naturale. Feniculul este un cunoscut remediu in curele de slabire, deoarece taie pofta de mâncare si stimuleaza metabolismul. Din câte se pare, planta amelioreaza diverse tipuri de greata . Se considera ca are efect estrogenomimetic, ceea ce explica motivul pentru care femeile indiene il folosesc in mod Feniculul este utilizat si pentru calmarea inflamatiilor (in spalaturi oculare) si ale gâtului . Este de asemenea expectorant si, datorita actiunii sale antispastice, poate fi folosit in trata mentul tusei. Se considera ca are efect estrogenomimetic, ceea ce explica motivul pentru care femeile indiene il folosesc in mod traditional pentru stimularea lactatiei.

Cu lt ivare

Feniculul se planteaza in sol bine drenat, in locuri foarte insorite.

PREPARARE SI DOZAJ

• În tratamentul afectiunilor digestive

APA DE FENICUL: Se recomanda 5-1 5 picaturi în apa, o data pe zi.

EXTRACT LICHID: Se recoman da 10-40 de picatu ri în apa, o data pe zi.

INFUZIE: Se adauga 1/2 lingurita de seminte pisate la o cana de

apa clocotita; se acopera si se infuzeaza timp de 10 minute. Se

strecoara. Se recomanda câte 1 cana de 3 ori pe zi.

CAPSULE (300 mg): Se recomanda 2 capsule înainte de mese.

• În tratamentul iritatiei ochilor

SPALATURI ALE OCHILOR: Se poate folosi o infuzie rece de fenicul,

cu conditia sa fie sterila. Puteti utiliza un preparat din comert.

DACA SIMPTOMElE PERSISTA, APELATI LA MEDIC

PRECAUTII

• Feniculul poate induce menstre la femeile aflate la menopauza .

• Femeile însarcinate sau care alapteaza nu trebuie sa consume

cantitati mai mari decât cele care se gasesc de obicei in alimente.

• Femeile care sufe ra de cancer uterin sau mamar trebuie sa evite

feniculul.

• Persoanele alergice la morcovi sau telina au reactii alergice si la

fenicul.

• Feniculul poate produce greata si varsaturi, lichid in pleura si poate provoca sensibilitate fata de razele solare.

Capacitatea acestei mici si elegante plante bianuale de a vindeca febra este cunoscuta din vechime. Creste pe câmpurile din toata Europa, atingând inaltimi de 10-60 cm. Tulpinile ei fusiforme sunt incununate in timpul verii de manunchiuri de flori rozalii, in forma de stea. Frunzele lungi si palide cresc radial la baza tulpinii, unele inaltându-se, perechi, pe toata lungimea acesteia.

Parti utile - FRUNZELE, TULPINILE SI FLORILE

• Partile aeriene se culeg când florile se deschid complet, in iunie, iulie si august.

• Ele se usuca si se macina pentru a fi utilizate in infuzii, decocturi, pulberi si tincturi .

• Fierea - pamântului se combina adesea cu alte plante in preparate pentru stimularea apetitului, precum gentiana .

Compusi activi

Partile aeriene ale plantei sunt bogate in acizi fenolici, flavonoide si derivati xantinici. Ele contin si principii amare, printre care un numar mare de secoiridoizi .

Utilizari medicinale

Secoiridoizii amari stimuleaza apetitul prin cresterea secretiei gastrice. Fierea - pamântului se mai foloseste in tratamentul problemelor digestive cronice si al flatulentei. Este diuretica si stimuleaza secretia biliara, deaceea este utilizata si pentru eliminatea toxinelor si pentru tratarea afectiunilor colecisto-hepatice. Planta este prescrisa adesea ca tonic in combinatie cu anasonul, musetelul , menta si feniculul, in cazuri de oboseala extrema si in convalescenta.

O serie de experimente au aratat ca un extract apos de fierea-pamântului ajuta la scaderea febrei si are efect antiinflamator. Se crede ca aceste proprietati se datoreaza acizilor fenolici . Fierea-pamântului este de asemenea folosita ca ingredient activ in lotiuni care combat

pediculoza scalpului si previn caderea parului

Cultivare

Fierea panatului se planteaza in sol nisipos, neutru pana la alcalin, in soluri insorite.

PREPARARE SI DOZAJ

• În tratamentul lipsei apetitului, indigestiei, flatulentei si al fatigabilitatii

INFUZIE: Puneti 1 g de planta uscata la o cana cu apa clocotita.

Lasati sa infuzeze timp de 15 minute si strecurati. Beti 3 cani pe zi,

reci sau la temperatura potrivita, inainte de mese.

PULBERE: Luati 1-2 g, de 2-3 ori pe zi.

TINCTURA (1 :4 in alcool 45%): Puneti 30 de picaturi intr-un pahar cu apa. Beti aceasta cantitate de 3 ori pe zi.

• În tratamentul pediculozei scalpului si al alopeciei

DECOCT: Puneti 30-50 g de planta uscata la 1 I de apa. Fierbeti 2-3 minute. Strecurati si raciti solutia, frecati scalpul de 2 ori pe zi.

DACA SIMPTOMELE PERSISTA. APELATI LA MEDIC

PRECAUTII

• Un tratamentu cu fierea-pamântului nu trebuie sa dureze mai

mult de 10 zile neîntrerupt, deoarece planta poate irita mucoasa

gastrica.

• Planta nu este recomandata persoanelor care sufera de ulcere

peptice sau de inflamatii pe oricare segment al tractului digestiv.

• Nu este recomandata femeilor gravide sau care alapteaza.

Acest copac mare, cu frunze caza toare, poate ajunge la o inaltime de 25 m. Datorita calitatii scoartei sale de a reduce febra, a fost numit "chinina Europei". Frunzele se aduna În 9-15 manunchiuri dintate, in forma de pana . Printre ramuri se pot vedea in aprilie si mai cuiburi de floricele maronii. Fructul, numit samara, este o pastaie dura si plata care contine o singura samânta.

Parti utile - FRUNZELE SI SCOARTA

• Frunzele se culeg in iunie si iulie. Manunchiurile sunt detasate de tulpina si intinse in strat subtire la soare, pentru a se usca.

• Frunzele uscate pot fi folosite in infuzie sau sunt transformate in pulbere si conditionate in casete .

• Scoarta, care este folosita la prepararea decocturilor, se curata de pe ramurile tinere in timpul primaverii .

Compusi activi

Compusii activi sunt iridoidele, taninii, flavonoidele si cumarinele (precum fraxinul si fraxinolul), care contribuie la efectele antiinflamatorii

ale plantei . Efectul diuretic se poate datora prezentei manitolului si a sarurilor de potasiu .

Utilizari medicinale

Frunzele de frasin au efect aniinflamator recunoscut, deosebit de util in tratamentul reumatismului. Capacitatea plantei de a inhiba mai

multe procese inflamatorii a fost demonstrata printr-o serie de cercetari de laborator in Germania, in 1995, cercetari in cadrul carora au fost analizate mai multe plante. Studii germane mai timpurii, efectuate in 1989, au aratat ca frasinul are efecte antiinflamatorii, analgezice (care calmeaza durerea) si antipiretice (care scad febra) comparabile cu puternicele efecte antiinflamatorii ale salicilatului si indometacinului . Frunzele sunt si diuretice si usor purgative. De aceea, frasinul este util in tratamentul gutei, al litiazei renale, al edemelor si al retentiei de apa . În 1980, specialistii francezi au descoperit ca frasinul stimuleaza raspunsul imun la soareci inoculati cu bacteria Escherichia coli. Frasinul este tonic, iar infuzia din frunzele sale amestecate cu frunze de coacaz negru, cretusca si  menta este o bautura deosebit de racoritoare. Scoarta este folosita de mult timp pentru scaderea febrei si are si proprietati astringente.

Cultivare

Frasinul trebuie cultivat in soiuri bine drenate, neutre pâna la alcaline

PREPARARE SI DOZAJ

• În tratamentul litiazei renale, al reumatismului, gutei, edemelor, retentiei de apa si obezitatii

INFUZIE: Infuzati 10 minute si strecurati. Beti 0,5-1 I pe zi.

CAPSUlE (300 mg): Se recomanda 2 capsule de 3 ori pe zi, luate cu un pahar mare cu apa.

• În tratamentul febrei

TINCTURA : Puneti 50 de picaturi într-un pahar cu apa. Se

recomanda de 3 ori pe zi.

DECOCT: Puneti 50 g de coaja uscata la 1 I de apa clocotita.

Fierbeti 10 minute si strecurati. Se recomanda 3-4 cani pe zi.

DACA SIMPTOMElE PERSISTA, APE LATI LA MEDIC

PRECAUTII

• Nu s-au raportat efecte toxice nici dupa utilizare îndelungata .

• Totusi, este necesar sfatul medicului daca doriti sa va administrati

preparate din frasin concomitent cu alte antialgice.

Planta care colonizeaza câmpurile, gardurile vii si zidurile vechi, fumarita se gaseste in Europa, in Africa de Nord si in Asia. Manunchiurile de flori roz inchis sau violet infloresc toata vara. Foliajul delicat, verde-albastru, este acoperit de un puf alburiu, iar imaginea pe care o ofera planta, asemanatoare unui fuior de fum iesind din pamânt, i-a generat, se pare, numele.

Parti utile - TOATE PARTILE AERIENE ALE PLANTEI

• Planta se recolteaza primavara si vara, apoi se usuca .

• Fumarita este folosita la prepararea de infuzii, pulberi, extract uscat sau tincturi .

Compusi activi

Fumarita contine circa 30 de alcaloizi - substante cu actiuni farmaceutice puternice. Unul dintre ei, protopina, pare sa fie compusul cel mai activ. Planta mai contine flavonoide (antiinflamatorii si benefice pentru circulatie), acizi organici, printre care acidul fumaric, si mucilagiu.

Utilizari medicinale

Traditional, fumarita era folosita pentru tratarea afectiunilor pielii precum acneea si eczema. Este posibil ca eficacitatea ei sa se datoreze actiunilor diuretice si purgative, cu efect general de purificare a organismului. Fumarita este antispastica si scade tensiunea arteriala . Proprietatile sedative ale plantei sunt utile pentru tratarea unei game de boli precum aritmiile cardiace, hipertensiunea si astmul.

Un articol german publicat in 1995 enumera actiunile benefice ale fumaritei asupra fluxurilor biliar si urinar - ea fiind utila deci in afectiunile renale si hepatice. Este folosita si pentru tratarea unor probleme digestive ca dispepsia, flatulenta si greata . În 1980, cercetatori rusi au demonstrat ca alcaloizii din fumarita pot ajuta la restabilirea circulatiei sangvine dupa un atac de cord. Iar În 1986, cercetatori germani au remarcat faptul ca unul dintre acesti alcaloizi - protopina - are efect benefic asupra functionarii sistemului nervos.

Fumarita are proprietati antiinflamatorii - sau, mai exact, protopina are proprietati antiinflamatorii, asa cum s-a observat in Pharmacological Research, in 1997. Aplicata extern, ea calmeaza psoriazisul, eczemele, scabia si alte inflamatii cutanate.

Fumarita poate fi utilizata si drept colir pentru vindecarea conjunctivitei.

Cultivare

Fumarita prefera locurile insorite si solurile usoare, bine drenate.

PREPARARE SI DOZAJ

• in tratamentul problemelor digestive, ale colecistului, al aritmiilor cardiace, al hipertensiunii, astmului, eczemei si acneei

INFUZIE: Puneti 2 lingurite de flori uscate la 150 ml de apa clocotita . Infuzati timp de 10 minute, apoi strecurati . Beti câte 1 cana cu o jumatate de ora inainte de mese.

TINCTURA: Puneti 30-50 de picaturi intr-un pahar cu apa si beti cu

o jumatate de ora inainte de mese.

• in tratamentul psoriazisului, al pruritului provocat de scabie

COMPRESE: Infuzie de flori uscate aplicata de 2-3 ori pe zi.

DACA SIMPTOMElE PERSISTA, APELATI LA MEDIC

PRECAUTII

• Pâna in acest moment, nu s-au semnalat efecte adverse sau

toxicitate.

• Supradoza poate provoca probleme gastrice.

• A nu se folosi simultan cu medicamente antihipertensive sau

destinate afectiunilor cardiace.

• A nu se utiliza in sarcina sau alaptare .

• Este contraindicata daca suferiti de glaucom sau sunteti susceptibili de a face convulsii.